Terapie asistată de animale (TAA)

 Prezenţa animalelor stimuleazã conversaţia şi favorizeazã interacţiunile sociale, prin oferirea unui stimul extern, neutru, pentru focusarea atenţiei (Fine, 2000). Persoanele cu diferite tipuri de tulburãri emoţionale (depresie, anxietate, fobie socialã, tulburare de stres post-traumatic) gãsesc un refugiu în compania unui animal, care le distrage atenţia de pe propriile emoţii, simptome şi gânduri. Orice activitate devine astfel mai uşoarã şi mai agreabilã. În plus, un animal nu ne judecã şi ne acceptã necondiţionat, exact pentru ceea ce suntem, neţinând cont de poziţie socialã, realizãri sau eşecuri.

Prezenţa unui animal determinã persoanele sã interacţioneze mai mult unele cu altele, oferind un subiect confortabil de discuţie şi favorizând conversaţii pozitive, chiar şi între necunoscuţi. Numeroase studii (Eddy ,2001; Mader, 1989; Messent, 1983) au demonstrat cã plimbãrile acompaniate de un câine genereazã un numãr mai mare de interacţiuni pozitive cu oameni necunoscuţi, decât plimbãrile efectuate în absenţa companionului canin.

Rezultate similare au fost demonstrate pentru o varietate mare de categorii. Fie cã este vorba de adulţi, vârstnici sau copii, de persoane tipice sau cu diverse tipuri de tulburãri, compania unui animal creeazã mai multe oportunitãţi sociale, zâmbete şi conversaţii. Prezenţa unui câine are un efect de normalizare şi destindere a situaţiei, în special pentru persoanele în scaun cu rotile. Acestea declarã cã deseori sunt tratate diferit datoritã dizabilitãţii de care suferã: oamenii se uitã ciudat, iar uneori nu ştiu cum sã se raporteze la ei. Compania unui câine îi ajutã sã se simtã integraţi, deoarece lumea se concentreazã pe animal, nu îi mai evitã şi nu le mai acordã un tratament diferenţiar.

O serie de cercetãri au ajuns la concluzia cã persoanele care sunt vãzute într-o pozã, alãturi de un animal, sunt percepute ca fiind mai fericite, mai prietenoase, mai puţin ameninţãtoare, mai sãnãtoase şi mai relaxate, decât atunci când sunt analizate în aceeaşi pozã, dar fãrã animal (Lockwood, 1983; Rossbach şi Wilson, 1992; Wells şi Perrine, 2001).

Corson (1977) a studiat efectul terapiei asistate de animale asupra pacienţilor cu tulburãri psihiatrice, retraşi din punct de vedere social şi neresponsivi la alte forme de tratament. Rezultatele au arãtat o scãdere a latenţei de rãspuns la întrebãrile terapeutului, creşterea numãrului de cuvinte folosite în rãspuns şi creşterea procentului de întrebãri la care persoanele instituţionalizate oferã un feedback.

Alte studii au surprins rezultate similare în cazul pacienţilor cu Alzheimer. În urma terapiei asistate de animale, a crescut frecvenţa interacţiunilor sociale între aceştia şi membrii familiei sau îngrijitori.

Prezenţa unui animal faciliteazã exprimarea şi comunicarea. În acest context, pacienţii îşi pot discuta gândurile, emoţiile, motivaţiile, conflictele sau experienţele, transpunându-le asupra companionului necuvântãtor. Astfel ei povestesc ca şi cum toate aceste lucruri au fost trãite de cãtre animalul de terapie, nu de ei, deoarece este mai uşor sã vorbeascã despre altcineva, decât despre ei înşişi.

În concluzie, prezenţa unui animal favorizeazã interacţiunile sociale, oferã o distragere a atenţiei de pe propriile simptome, creeazã discuţii mai pozitive şi mai degajate, normalizeazã situaţia şi reacţiile celor din jur şi, nu în ultimul rând, genereazã o imagine mai pozitivã a persoanei care este acompaniatã de un necuvântãtor.

Achiziţia unei abilitãţi sau a unor informaţii noi este deosebit de utilã, însã uneori poate fi plictisitoare sau frustrantã, datoritã efortului pe care îl presupune. Cu ajutorul câinilor de terapie, copiii acumuleazã cunoştinţe noi într-o manierã uşoarã şi distractivã. Fie cã este vorba despre biologie, mediu înconjurãtor, anatomie, matematicã, vocabular, în cadrul terapiei asistate de animale cei mici se joacã învãţând. Prezenţa unui animal contribuie la reducerea anxietãţii şi a tensiunii resimţite, crescând în acelaşi timp motivaţia.

Una dintre activitãţile asistate de animale, foarte îndrãgitã de copii şi cu o ratã de succes impresionantã, este cititul pentru câini (reading for dogs). Elevii care nu au încredere în ei, cei care întâmpinã dificultãţi în a citi cu voce tare, precum şi cei timizi, sunt cei care beneficiazã cel mai mult de pe urma acestei activitãţi asistate de animale, dar nu numai ei. Orice copil care îi citeşte unui câine devine mai relaxat, mai puţin anxios şi mai confortabil, atât cu mediul înconjurãtor, cât şi cu el însuşi. Inima îi bate mai regulat, tensiunea muscularã scade, iar presiunea sângelui se reduce. Numeroşi elevi se simt foarte anxioşi, agitaţi şi nesiguri pe ei atunci când trebuie sã citeascã în faţa profesorului şi a colegilor. Le este teamã sã nu greşascã, sã nu fie criticaţi şi sã nu râdã ceilalţi de ei. Un câine este interlocutorul perfect: stã cuminte şi atent, ascultând povestea. Nu criticã şi nu râde atunci când e comisã o eroare. În plus, este mai mare plãcerea sã îi citeşti unui prieten blãnos atât de simpatic.

Acest program a fost implementat pentru prima datã în America, în 1999. Astãzi, un numãr tot mai mare de şcoli şi librãrii au început sã apeleze la cititul pentru câini. Studiile aratã cã tinerii care beneficiazã de cititul pentru câini au rezultate mai bune la şcoalã, citesc mai mult, merg mai des la bibliotecã şi prezintã o ratã de absenteism mai redusã.

Câinii care participã la astfel de activitãţi trec printr-un dresaj intens, special pentru acest lucru, iar în cele din urmã primesc o atestare. Deşi pare ceva simplu, nu orice câine poate fi un bun ascultãtor pentru cei mici. La fel ca şi în cazul altor activitãţi asistate de animale, nu conteazã rasa, ci temperamentul câinelui. Acesta trebuie sã stea cuminte, dar atent pe tot parcursul sesiunii, care poate dura 20-30 de minute.

Copilul intrã într-o încãpere în care nu existã prea mult zgomot, se aşeazã lângã câine, ia cartea şi, în timp ce îl mângâie uşor, începe sã îi citeascã. Deseori, se vede ca un profesor pentru prietenul patruped, iar acest lucru îi creşte încrederea şi stima de sine. De asemenea, câinele fiind un ascultãtor activ, care nu se plictiseşte niciodatã, îi dã un feedback pozitiv şi sincer, care îi întãreşte comportamentul şi îi creşte motivaţia. Chiar şi copiii care suferã de ADHD sunt mult mai liniştiţi şi atenţi în prezenţa unui companion canin.

Terapia asistatã de animale s-a dovedit beneficã şi în cazul copiilor care suferã de diverse tulburãri emoţionale. D. este elev în clasa a II-a, iar de când pãrinţii sãi au divorţat, el s-a confruntat cu probleme foarte mari la şcoalã. S-a retras foarte mult, încetând sã interacţioneze cu ceilalţi colegi. A devenit dezinteresat în timpul cursurilor, iar notele sale au scãzut foarte mult. A fost chiar nevoit sã repete anul. În urma sesiunilor de terapie asistatã de animale, axate în special pe cititul pentru câini, D. a fãcut progrese uimitoare. Starea afectivã s-a îmbunãtãţit, abilitatea de a citi s-a perfecţionat considerabil, notele au crescut şi a devenit mult mai atent în clasã.

S. este un alt caz care a uimit cu rezultatele pozitive obţinute în urma sesiunilor de citit pentru câini. S. suferea de mutism selectiv, iar acest diagnostic se manifesta prin lipsa unei comunicãri de orice fel în clasã. În timpul activitãţilor de citit pentru câini, psihoterapeutul sãu a observat cã S. citea în şoaptã. Dupã mai multe şedinţe, copilul a început sã vorbeascã mai tare, nu doar în prezenţa câinelui, ci şi a colegilor de clasã.

Aşadar, copiii învaţã mai uşor sã citeascã, sunt mai motivaţi, mai relaxaţi şi mai încrezãtori în forţele proprii atunci când citesc pentru un câine, decât în situţia în care interlocutorul este un profesor, un pãrinte sau colegii de clasã.

Terapia asistatã de animale este o terapie complementarã, ce aduce numeroase beneficii psihologice, cognitive, fizice şi sociale. Neavând un caracter independent, se pliazã pe intervenţia standard (psihoterapie, logopedie, kinetoterapie, consiliere psihologicã, asistenţã socialã etc.) şi are rolul de a facilita progresul beneficiarului, contribund la dezvoltarea motivaţiei şi creând un mediu mai sigur şi mai plãcut. Interesul pentru acest tip de intervenţie s-a accentuat în 1977, odatã cu înfiinţarea asociaţiei Pet Partners, iniţial sub numele de Societatea Delta, care în prezent este lider mondial în domeniul interacţiunii om-animal.

TAA implicã într-un mod specific animale special antrenate în acest sens, având ca şi coterapeut un specialist uman. Terapeutul stabileşte planul de intervenţie, agenda pentru fiecare şedinţã, precum şi obiectivele, mãsurând constant progresul beneficiarului. Având un caracter versatil, TAA este beneficã în terapia unui spectru larg de tulburãri şi patologii: tulburãri din spectrul autist, depresie, ADHD, anxietate, tulburare de stres posttraumatic (PTSD), demenţã, Alzheimer, anxietate socialã, dificultãţi de învãţare, probleme locomotorii etc. Intervenţiile asistate de animale pot fi direcţionate cãtre o singurã persoanã sau cãtre un grup de indivizi şi se adreseazã tuturor categoriilor de vârstã: copii, adulţi şi seniori.

Terapeuţii necuvântãtori folosiţi în terapia asistatã de animale îndeplinesc anumite criterii bine definite pentru a ocupa aceastã funcţie. În primul rând este necesar sã aibã o personalitate echilibratã, sociabilã şi sã îşi doreascã interacţiunea cu oamenii. În al doilea rând, ei trec printr-un program special de pregãtire, bazat pe obedienţã şi desensibilizare la diverşi stimuli. Dresajul animalelor de companie se realizeazã prin tehnici comportamentale pozitive (utilizarea recompenselor). Deşi cei mai populari terapeuţi sunt câinii şi caii, terapia asistatã de animale se realizeazã şi cu pisici, iepuri, delfini, alpaca, pãsãri, veveriţe etc. Diferenţa dintre un animal de terapie şi unul de companie constã în pregãtirea specificã şi sistematicã, realizatã pe tot parcursul vieţii.

Animalul de terapie are un rol motivator. Fie cã beneficiarul este un copil, un adult sau un senior, acesta este mult mai motivat sã îndeplineascã anumite exerciţii care contribuie la atingerea obiectivelor propuse în cadrul şedinţelor. Corson (1977) a studiat efectul terapiei asistate de animale asupra pacienţilor cu tulburãri psihiatrice, retraşi din punct de vedere social şi neresponsivi la alte forme de tratament. Rezultatele au arãtat o scãdere a latenţei de rãspuns la întrebãrile terapeutului, creşterea numãrului de cuvinte folosite şi creşterea procentului de întrebãri la care persoanele instituţionalizate oferã un feedback. Alte studii au surprins rezultate similare în cazul pacienţilor cu Alzheimer. În urma terapiei asistate de animale, a crescut frecvenţa interacţiunilor sociale între aceştia şi îngrijitori.

Prezenţa animalelor de terapie stimuleazã conversaţia şi favorizeazã interacţiunile sociale, prin oferirea unui stimul extern, neutru, pentru focusarea atenţiei (Fine, 2000). Persoanele cu diferite tipuri de tulburãri emoţionale (depresie, anxietate, fobie socialã, tulburare de stres post-traumatic) gãsesc un refugiu în compania unui animal, care le distrage atenţia de pe propriile emoţii, simptome şi gânduri. Orice activitate devine astfel mai uşoarã şi mai agreabilã. În plus, un animal nu ne judecã şi ne acceptã necondiţionat, exact pentru ceea ce suntem, neţinând cont de poziţie socialã, realizãri sau eşecuri.

Terapia asistatã de animale oferã copiilor cu tulburãri din spectrul autist un mediu sigur, familiar şi predictibil, contribuind la sentimentul de securitate şi favorizând progresele. Aceşti copii întâmpinã dificultãţi în comunicare şi în interaţiunile sociale, neînţelegând cerinţele şi neştiind sã îşi exprime nevoile. Terapeutul necuvântãtor favorizeazã dezvoltarea acestor abilitãţi, fiind un factor motivator deosebit de important. Copilul este mai atent la animalul de terapie şi mult mai dornic sã se implice în diverse activitãţi educaţionale.

Un alt beneficiu substanţial îl constituie facilitarea comunicãrii şi a exprimãrii emoţiilor negative. Beneficiarii se deschid mult mai uşor atunci când e prezent animalul de terapie. În acest context, pacienţii îşi pot discuta gândurile, emoţiile, motivaţiile, conflictele sau experienţele, transpunându-le asupra companionului necuvântãtor.

Alte beneficii notabile ale terapiei asistate de animale presupun reducerea nivelului de stres, creşterea încrederii în sine, dezvoltarea atenţiei, facilitarea dezvoltãrii anumitor abilitãţi (citit, socotit, comportamente de autoîngrijire etc.), precum şi creşterea nivelului de oxitocinã, care contribuie la starea de relaxare şi bunã dispoziţie.

Şedinţele de terapie asistatã de animale se desfãşoarã similar cu cele de terapie standard, diferenţa constând în prezenţa terapeutului necuvântãtor, însoţit de conductorul acestuia. Tehnicile şi metodele utilizate se pliazã pe animalul de terapie, acesta fiind inclus în diverse jocuri, exerciţii şi discuţii, care duc la dezvoltarea abilitãţilor dorite şi la atingerea scopurilor propuse în cadrul şedinţelor. Specialistul uman stabileşte planul de intervenţie şi se concentreazã de bunãstarea beneficiarului. Focusul conductorului este pe terapeutul necuvântãtor, pentru a observa orice semn de obosealã sau stres. Astfel se asigurã o experienţã pozitivã, educativã şi productivã, atât pentru pacient, cât şi pentru animalul de terapie. Alegerea animalului de terapie se face în funcţie de simptomatologia beneficiarului şi de activitãţile desfãşurate în cadrul şedinţelor.

  Una dintre principalele probleme ale vieţii moderne o reprezintã nivelul tot mai ridicat de stres, care are un impact puternic negativ asupra stãrii de sãnãtate atât emoţionalã, cât şi fizicã, a relaţiilor interpersonale, dar şi asupra randamentului la locul de muncã. În ultimii ani, tot mai multe studii atestã efectul de reducere a stresului adus de terapia asistatã de animale.

    Odendaal şi Meintjes (2003) au analizat efectul mângâierii şi vorbitului cu animalele de companie, pe un lot de 18 persoane. Rezultatele obţinute au arãtat schimbãri considerabile în nivelul oxitocinei, care s-a dublat, atât la oameni, cât şi la animalele acestora. Oxitocina este cunoscutã pentru efectele sale de calmare. Alţi indicatori ai diminuãrii stresului şi, implicit ai accentuãrii stãrii de relaxare, au fost creşterea nivelului de dopaminã, reducerea ritmului cardiac şi scãderea nivelului de cortizol.

    Pentru veteranii de rãzboi care suferã de tulburare de stres post-traumatic, a avea un câine de companie este cel mai eficient tratament. Prezenţa animalului, jocurile şi contactul fizic le conferã afecţiune, confort şi siguranţã. Unele persoane povestesc cã, în timpul nopţii, au coşmaruri în care sunt pe front, în rãzboi, şi se trezesc deosebit de speriate. Câinele simte agitaţia şi sare în pat, liniştindu-i şi ancorâdu-i în prezent, amintindu-le cã de fapt sunt acasã. Deseori veteranii care suferã de stres post-traumatic simt cã nu pot ieşi singuri din casã, ajungând astfel sã se izoleze. Terapia asistatã de animale îi ajutã sã depãşeascã aceste obstacole şi sã îşi învingã tulburarea. „(Câinele) m-a fãcut sã fiu mai sociabil şi sã ies mai mult din casã”, declarã un veteran de rãzboi. „Îmi ia atenţia de pe mine şi o mutã pe el. Nu mai simt cã toatã lumea se uitã la mine şi e mult mai confortabil. Nu mai simt cã existã o ameninţare sau un pericol iminent.”

    Chiar şi observarea animalelor, fãrã a fi prezentã şi interacţiunea cu acestea, are efect de reducere a stresului resimţit. Persoanele diagnosticate cu Alzheimer sunt deseori prea agitate pentru a se putea hrãni într-o manierã corespunzãtoare. Deseori ele nu sunt atente, îşi pierd rãbdarea, refuzã mâcarea şi chiar se ridicã de la masã. Un studiu efectuat de Edward şi Beck (2002) a demonstrat cã plasarea unui acvariu cu peşti în încãperea unde aceste persoane mãnâncã, are efect de calmare. Ele devin mai compliante şi mai puţin agitate, stau mai mult la masã, iar cantitatea de hranã ingeratã este mai mare.

    Efectul de relaxare apare şi la copii, care deseori gãsesc un refugiu în animale atunci când se confruntã cu diverse evenimente stresante, precum începerea şcolii, un test, certuri în familie etc. Din acest considerent, utilizarea câinilor este o practicã des întâlnitã în investigaţii sau în audierea copiilor abuzaţi. Patrupedele au un efect puternic calmant, iar acest lucru îi ajutã pe copii sã treacã mai uşor peste emoţiile negative provocate de amintirile traumatice.

    Alte studii aratã cã prezenţa unui animal este foarte beneficã înaintea unei intervenţii medicale. Pacienţii programaţi la chimioterapie, care erau lãsaţi sã interacţioneze cu un câine, prezentau un nivel mai scãzut de stres, în comparaţie cu cei care nu aveau aceastã oportunitate. Înainte de un transplant de inimã, pacienţii care aşteptau într-o încãpere în care era şi un acvariu, resimţeau o diminuare considerabilã a nivelului de stres. Katcher (1984) a observat cã plasarea unui acvariu în sala de aşteptare a unui cabinet stomatologic are un efect puternic de reducere a anxietãţii asupra pacienţilor. Efectul de calmare a fost surprins şi în cazul persoanelor spitalizate, care, o datã pe sãptãmânã, aveau ocazia sã interacţioneze cu un animal.

    Dupã evenimentele din 11.09.2001, multe persoane din SUA au devenit anxioase atunci când urmau sã zboare cu avionul. Tocmai din acest motiv s-a creat un program prin care pasagerii, în sala de aşteptare, pot beneficia de activitãţi asistate de animale. În 27 de aeroporturi s-au implementat vizitele câinilor de terapie. Multe persoane au fobie de zbor. Altele sunt stresate din cauza aşteptãrii, a condiţiilor meteo sau a anulãrii zborului. Conductorii canini povestesc cum, odatã ce apare câinele de terapie, atmosfera se degajeazã. Oamenii încep sã zâmbeascã, îşi cautã telefonul sau aparatul foto pentru a face poze, se apropie pentru a mângâia sau plimba câinele. Mai mult, încep conversaţii spontane, între necunoscuţi.

    Beck (2001) a realizat un studiu în care familiile participante au primit hranã pentru pãsãri. S-a mãsurat dinamica familialã, iar rezultatele au fost surprinzãtoare: în urma studiului, membrii familiei au devenit mai implicaţi şi mai apropiaţi unii de alţii. Comportamentul de hrãnire a pãsãrilor a continuat chiar şi la un an de la terminarea proiectului.

    În concluzie, fie cã este vorba de o tulburare emoţionalã sau de expunerea la o situaţie stresantã (o intervenţie medicalã, un zbor cu avionul etc.), terapia asistatã de animale are efecte uluitoare asupra reducerii anxietãţii şi a nivelului de stres resimţit.