Anxietate sociala

  Pe parcursul evoluţiei, rãspunsul anxios s-a dovedit a fi unul benefic, maximizând şansele de supravieţuire a individului. Într-un mediu primitiv, plin de pericole, hipervigilenţa era un rãspuns adaptativ, declanşând reacţia de fugã sau luptã ori de câte ori apãrea un stimul negativ.

    Anxietatea generalizatã presupune tendinţa spre vigilenţã maximã, însã într-un context care nu este ostil. Modelul cognitiv subliniazã importanţa gândurilor în menţinerea acestei tulburãri emoţionale. Dupã instalare, anxietatea este susţinutã şi uneori accentuatã de anumite cogniţii disfuncţionale.

    Unul dintre gândurile dezadaptative este prezicerea, care se referã la tendinţa de a anticipa un eveniment negativ, având la dispoziţie prea puţine informaţii. Astfel pot apãrea convingeri precum „se va întâmpla ceva rãu”; „sigur mã voi îmbolnãvi”; „voi fi mereu singur/ã” etc. Persoanele care adoptã acest stil de gândire, îşi evalueazã propriile emoţii ca fiind dovezi pentru existenţa unui pericol. Cu alte cuvinte, dacã se simt anxioase, considerã cã sunt îndreptãţite sã creadã cã urmeazã sã se producã o tragedie.

    O altã distorsiune cognitivã este interpretarea catastroficã. Aceasta presupune evaluarea unui eveniment ca fiind cel mai rãu lucru care se poate întâmpla: „viaţa mea se va ruina”, „dacã nu rãspunde la telefon, înseamnã cã s-a întâmplat ceva groaznic” etc.

    Etichetarea se referã la tendinţa de a defini o persoanã în funcţie de o singurã trãsãturã sau un comportament singular. Acest stil de gândire presupune formulãri precum: „dacã nu îmi pot controla gândurile, înseamnã cã sunt un om slab”; „dacã am un eşec, înseamnã cã sunt prost/proastã”.

    Persoanele care suferã de anxietate tind sã se concentreze excesiv asupra rezultatelor negative. Deseori ele supraestimeazã probabilitatea de apariţie a unui eveniment negativ, ignorând elementele de siguranţã din mediu. În plus, aceste persoane percep gravitatea evenimentului mai mare decât este ea în realitate şi evalueazã costurile induse de acesta ca fiind foarte mari.

    Un alt mecanism care întreţine anxietatea generalizatã este apariţia alarmelor false, prin interpretarea unor stimuli neutri ca fiind negativi sau periculoşi. Acest proces funcţioneazã ca o confirmare a îngrijorãrilor, reprezentând o dovadã în plus cã hipervigilenţa este absolut necesarã.

    Gândirea dihotomicã este o distorsiune cognitivã bazatã pe principiul „totul sau nimic”. Este caracterizatã de gânduri precum „dacã nu îmi pot controla îngrijorãrile, înseamnã cã nu pot controla nimic în viaţa mea”.

    O altã cogniţie disfuncţionalã este generalizarea. Aceasta se referã la tendinţa de a extrapola un eveniment la toate celelalte contexte similare, folosind expresii precum: nimic, tot, niciodatã, nimeni – „toate îmi merg rãu”; „niciodatã lucrurile nu ies aşa cum vreau eu”; „nu pot face nimic bine”; „nimeni nu mã poate ajuta” etc.

    Toleranţa scãzutã la incertitudine este o altã trãsãturã cognitivã a persoanelor care suferã de anxietate generalizatã. Aceasta se manifestã în orice situaţie în care existã anumite date necunoscute şi care nu pot fi clarificate sau controlate în momentul respectiv. Astfel, orice eveniment care presupune o anumitã dozã de incertitudine , va crea distres şi îngrijorare, alimentate de diverse scenarii negative.

    Cei ce se confruntã cu anxietatea generalizatã au o serie de convingeri dezadaptative, care le alimenteazã şi mai mult îngrijorãrile. Astfel de exemple cuprind credinţe precum: „dacã sunt anxios, cu siguranţã mã voi îmbolnãvi”; dacã mã îngrijorez, nu voi fi luat prin surprindere şi voi fi mereu pregãtit”; „anxietatea e rea şi trebuie sã nu mã mai îngrijorez niciodatã” etc.

    În concluzie, factorii cognitivi care întreţin anxietatea generalizatã sunt prezicerea, interpretarea catastroficã, etichetarea, gândirea dihotomicã, generalizarea, alarmele false, toleranţa scãzutã la incertitudine, concentrarea asupra rezultatelor negative şi convingerile dezadaptative.

Aşa cum spune şi denumirea, acest model explicã fobia socialã prin prisma lipsei abilitãţilor de interacţiune socialã. Persoanele în cauzã nu ştiu cum sã creeze o legãturã cu ceilalţi indivizi, cum sã îi abordeze sau ce subiecte de conversaţie sã aleagã. Prin urmare, au tendinţa de a se izola, datoritã temerii de a nu fi penibili şi de a nu face sau de a nu spune ceva greşit sau nepotrivit.

    Acest model este destul de controversat în literatura de specialitate. Deşi unii cercetãtori susţin cã acestor persoane le lipsesc abilitãţile sociale, alţii considerã cã acestea existã, însã cei cu fobie socialã nu ştiu cum sã le foloseascã.

    Oricare ar fi explicaţia, s-a demonstrat cã exersarea abilitãţilor sociale în cadrul psihoterapiei are efecte pozitive în ameliorarea fobiei sociale. Aceste abilitãţi se referã la prezentarea persoanei, gãsirea unor subiecte adecvate de conversaţie, crearea şi menţinerea unor relaţii sociale, ascultarea activã, asertivitate, exprimarea dezacordului etc.

 Anxietatea socială este a III-a tulburare ca şi frecvenţă prezentă în Statele Unite. Aceasta apare de cele mai multe ori între vârsta de 11 şi 15 ani, însă în anumite cazuri debutul poate avea loc şi în copilărie, înaintea vârstei de 10 ani. Copiii, deoarece sunt încă prea mici să identifice cauza fricii lor, reacţionează prin timiditate excesivă, retragere, inhibarea reacţiilor, uneori până la mutism.

    Datele din literatura de specialitate subliniază posibilitatea existenţei unor factori biologici în instalarea anxietăţii sociale.

    Această tulburare poate apărea uneori fără un istoric de timiditate sau inhibiţie socială prezente în copilărie. Debutul poate să fie unul brusc, după o experienţă umilitoare sau traumatizantă, sau unul insidios, dezvoltându-se lent, pe parcursul a mai multor ani.

    Media de vârstă a persoanelor care solicită psihoterapie este de 30 de ani, ceea ce înseamnă un trecut plin de suferinţe şi experienţe neplăcute trăite înainte de a solicita servicii psihologice. Cu toate acestea, multe cazuri nu sunt tratate niciodată, deoarece persoanele care suferă de anxietate socială nu apelează la un psiholog.

    Această tulburare este mai des întâlnită în cazul femeilor, decât în cel al bărbaţilor.

    În ceea ce priveşte apartenenţa culturală, diferenţele se regăsesc în modalitatea de manifestare a simptomelor. În culturile asiatice, de exemplu, anxietatea socială apare sub forma fricii de a nu-i ofensa pe ceilalţi şi nu sub forma fricii de a nu se face de râs sau de a nu părea penibil, asa cum se manifestă ea în culturile europene.

  Cu toţii ne temem să nu fim puşi în ipostaze dificile, neplăcute şi să nu părem penibili în situaţii sociale. Cu toţii am simţit jenă sau timiditate la un anumit moment dat, în viaţă. Cu toate acestea, anxietatea socială este mai mult decât o simplă teamă sau jenă.

    Caracteristica esenţială a anxietăţii sociale este o frică puternică, persistentă şi nejustificată, care apare în contextele sociale, precum vorbitul în public, prezentarea unui proiect, interacţiunea cu persoane noi, nefamiliare, mâncatul în public etc. Astfel, cei ce se confruntă cu anxietatea socială evită sau îndură foarte greu situaţiile în care sunt expuşi unor persoane necunoscute, simţindu-se jenaţi, incomodaţi şi ne-la-locul lor.

    Principalele gânduri ale persoanelor cu anxietate socială vizează evaluarea celorlalţi. Se tem astfel să nu fie consideraţi ridicoli, stupizi sau penibili. De cele mai multe ori evită să vorbească în public, deoarece le e teamă ca ceilalţi să nu observe că au emoţii, că le tremură vocea sau mâinile, că se bâlbâie sau sunt incoerenţi în ceea ce spun.

    Alte simptome care însoţesc anxietatea socială sunt palpitaţiile, transpiraţia, tensiunea musculară, congestia feţei şi disconfortul gastrointestinal.

   Conform acestui model, fobia socialã se declanşeazã în urma experienţierii unui eveniment social traumatic care favorizeazã apariţia unor emoţii negative precum anxietate, ruşine, inadecvare, umilire etc. Fiind o trãire intensã, apare fenomenul de condiţionare clasicã. Cu alte cuvinte se creeazã o asociere între contextul respectiv şi emoţia avutã. Ulterior, când persoana în cauzã se va întâlni cu aceeaşi situaţie, va retrãi emoţia iniţialã. Prin urmare, dacã cineva este ridiculizat în faţa unui grup mai mare de indivizi şi se va simţi ruşinat şi umilit, se va confrunta cu aceleaşi emoţii, chiar dacã la o intensitate mai redusã, de fiecare datã când va interacţiona cu grupul respectiv.

    Un alt fenomen care apare este generalizarea. Acesta se referã la tendinţa de a oferi acelaşi rãspuns, atât contextului iniţial, cât şi celor similare. Altfel spus, persoana care a fost umilitã în faţa unui grup, se va simţi stânjeitã, ruşinatã sau anxioasã nu doar în faţa grupului respectiv, ci şi în faţa altor grupuri. Astfel, emoţiile negative apar ori de câte ori existã un context social.

    Studiile aratã cã un procent de 50% dintre indivizii care suferã de fobie socialã au trãit în trecut un eveniment negativ, declanşator. Existã totuşi şi un procent de 15% care, deşi nu a avut o experienţã socialã traumatizantã, a dezvoltat aceastã tulburare prin observarea altor persoane care au fost umilite. Astfel, prin procesul de învãţare vicariantã, anxietatea socialã poate fi declanşatã prin observarea experienţei negative a altei persoane.

    În concluzie, fobia socialã poate fi generatã de un eveniment traumatic care favorizeazã apariţia unor emoţii negative precum anxietate, umilire, ruşine, inadecvare, emoţii care apar ulterior în orice context social. O altã cauzã poate fi învãţarea vicariantã sau prin observaţie.

 Studiile din acest domeniu au demonstrat importanţa gândurilor în declanşarea şi menţinerea fobiei sociale. Persoanele care suferã de aceastã tulburare au semnificativ mai multe gânduri negative şi mai puţine gânduri pozitive în timpul interacţiunilor cu ceilalţi, în comparaţie cu populaţia non-clinicã. Aceste cogniţii disfuncţionale sunt în principal îngrijorãri legate de prestaţia avutã, dar şi de impresia pe care o lasã celorlalţi. Astfel, cei care suferã de anxietate socialã au tendinţa de a-şi subevalua constant performanţa şi, în acelaşi timp, de a supraevalua nivelul de transparenţã al simptomelor anxioase. Apare deseori credinţa cã interlocutorii au observat tremurul vocii, nesiguranţa mâinilor sau bujorii din obraz.

    Un alt mecanism care susţine anxietatea socialã vizeazã orientarea atenţiei înspre stimulii interni şi mai puţin înspre cei externi. Cu alte cuvinte, în timpul unei interacţiuni, persoana care suferã de fobie socialã se va concentra excesiv pe simptomele anxioase şi mult mai puţin pe feedbackul oferit de ceilalţi. Astfel îşi va menţine o pãrere negativã asupra propriei performanţe. Chiar şi atunci când primeşte aprecieri pozitive, nu le acordã o prea mare importanţã, menţinându-şi pãrerea negativã şi ignorând dovezile existente.

    Un alt fenomen des întâlnit în cazul persoanelor care suferã de aceastã tulburare este îndeplinirea profeţiilor. Acesta se referã la tendinţa de a adopta un comportament care duce exact la consecinţele negative pe care încearcã sã le evite. Astfel, o persoanã cu anxietate socialã nu se implicã într-o conversaţie de teama de a nu spune ceva greşit sau de a nu face o impresie negativã. Ceilalţi o percep ca fiind distantã şi dezinteresatã şi, prin urmare, o vor evita. În consecinţã, aceste persoane fac o impresie proastã tocmai datoritã comportamentului adoptat pentru a evita acest deznodãmânt.

    În concluzie, modelul cognitiv subliniazã importanţa gândurilor disfuncţionale în menţinerea anxietãţii sociale. Cogniţiile cele mai des întâlnite sunt: subevaluarea propriei prestaţii, supraevaluarea simptomelor de anxietate, ignorarea dovezilor existente şi îndeplinirea profeţiilor.

Anxietatea socialã poate fi paralizantã, iar orice contact cu ceilalţi poate pãrea un obstacol imposibil de trecut. Rezultatele unui studiu recent aratã cã cei cu fobie socialã sunt foarte sensibili la starea mentalã a altor persoane, fiind capabili sã o identifice într-o manierã mai acuratã decât alţii. Aceste concluzii susţin ipoteza conform cãreia un nivel înalt al anxietãţii sociale este asociat cu tendinţe puternice de empatie cognitivã.

    Abilitatea de a percepe emoţiile celorlalţi poate fi atât de compleşitoare, încât sã inducã fobia socialã pentru o persoanã empaticã. A fi empatic înseamnã a simţi ceea ce simt ceilalţi pe plan emoţional. Cercetãtorii au corelat anxietatea socialã şi empatia cu nivelul de înţelegere al stãrii mentale pe care ceilalţi o au. Aşadar, aceste persoane nu doar percep ce simt cei din jur, dar pot privi lucrurile prin perspectiva lor, înţelegând starea mentalã care i-a determinat sã ia anumite decizii.

    În concluzie, dacã ai anumite simptome ale fobiei sociale, este posibil ca acest lucru sã se datoreze faptului cã esti o persoanã foarte sensibilã, cãreia îi este uşor sã se conecteze cu ceilalţi. Este important sã ştii cã nu e nimic în neregulã cu tine şi nu eşti defect. Dar dacã vrei sã înveţi sã faci faţã mai bine stãrilor emoţionale pe care le ai în prezenţa celorlalţi, precum şi modalitãţi eficiente de a-ţi gestiona empatia, astfel încât aceasta sã nu te afecteze, terapia cognitiv-comportamentalã este deosebit de utilã.