Depresie

 Studiile efectuate arată că oricine poate trece printr-un episod depresiv la un moment dat, în viaţă. Depresia nu ţine cont de educaţie, etnie, venit sau statut marital. Astfel, concepţiile conform cărora „doar oamenii slabi suferă de depresie” sunt complet eronate. Oricine poate traversa o perioadă dificilă în viaţa sa, perioadă pe care nu ştie cum să o depăşească. Fiecare dintre noi poate simţi la un moment dat că nu mai are resursele necesare şi că nu mai poate să meargă mai departe. Prin urmare, indiferent de cultura sau naţionalitatea din care facem parte, idiferent de studiile pe care le avem sau de venitul lunar, fiecare dintre noi poate suferi de această tulburare emoţională.

    Diferenţe culturale se înregistrează doar în modalitatea de exprimare a simptomelor. Astfel, în anumite regiuni, sentimentele de vină sau de tristeţe sunt reprezentate preponderent în termeni somatici. În societăţile colectiviste, vina este resimţită în legătură cu ceilalţi, în timp ce în societăţile individualiste ea este legată de propriile incapacităţi şi neputinţe. O altă discrepanţă este întâlnită în culturile asiatice, unde starea depresivă este descrisă ca o senzaţie de dezechilibru interior.

    În ciuda acestor diferenţe, există câteva elemente care apar, indiferent de cultura din care facem parte. Acestea sunt problemele de concentrare, dispoziţia negativă, lipsa interesului faţă de hobby-uri, sentimentul de inutilitate şi ideile suicidare.

    Cu toate că nu sunt deosebiri notabile în ceea ce priveşte cultura, etnia sau educaţia, datele din literatura de specialitate arată că depresia este mai des întâlnită în cazul femeilor, decât în cel al bărbaţilor. Astfel, doamnele se confruntă cu un risc de două ori mai mare de a trece printr-un episod depresiv, decât bărbaţii. În ceea ce îi priveşte pe copiii aflaţi sub vârsta adolescenţei, nu există diferenţe de gen. Riscul de apariţie al depresiei este acelaşi, atât la fete, cât şi la băieţi.

    Deşi această tulburare afectivă poate să apară oricând, în ultimii ani s-a observat că vârsta de debut este tot mai mică în ceea ce priveşte tinerele generaţii.

    Evoluţia depresiei diferă de la caz la caz. Unele persoane au episoade izolate, în timp ce în alte situaţii frecvenţa apariţiei depresiei creşte odată cu avansarea în etate. Datele clinice arată că cei care au trecut print-un singur episod depresiv prezintă un risc de aproximativ 60% de a se confrunta cu un al doilea episod.

  Psihoterapia cognitiv-comportamentalã este o formã de intervenţie structuratã şi foarte eficientã. Aceasta se bazeazã pe identificarea stilurilor de gândire disfuncţionalã a persoanei care suferã de depresie, precum şi pe identificarea comportamentelor negative care întreţin aceastã tulburare emoţionalã. Urmãtorul pas îl constituie schimbarea gândirii dezadaptative legatã de propria persoanã, de ceilalţi şi de viitor, diminuarea autocriticii, diminuarea comportamentelor pasive şi înlocuirea lor cu activitãţi plãcute, care sã creeze emoţii pozitive.

    În cadrul terapiei, persoana care suferã din cauza depresiei dezvoltã abilitãţi mai bune de rezolvare de probleme şi diminuare a conflictelor interpersonale, deprinde modalitãţi mai eficiente de diminuare a stresului, învaţã abilitãţi mai bune de a face faţã evenimentelor negative şi exerseazã un stil de gândire mai adaptativ şi mai realist, care sã nu îi genereze şi sã nu îi întreţinã emoţiile negative.

    Studiile aratã cã terapia cognitiv-comportamentalã este la fel de eficientã ca şi terapia medicamentoasã, dar beneficiile se menţin mai mult timp dupã încheierea tratamentului.

Suportul social este deosebit de benefic, reducând nivelul depresiei, al anxietãţii şi al stresului resimţit. Sentimentele de fericire şi entuziasm sunt deseori contagioase. Asta înseamnã cã, deşi nu suntem în cea mai bunã dispoziţie, petrecând timp lângã o persoanã care îşi exprimã emoţiile pozitive, vom lua involuntar din starea acesteia, iar emoţiile noastre vor suferi o schimbare pozitivã.

    Dar care sunt efectele atunci când avem prieteni care suferã din cauza depresiei? Ar putea starea lor emoţionalã sã ne influenţeze în mod negativ? Pentru a rãspunde la aceste întrebãri, cercetãtorii au studiat un eşantion semnificativ de adolescenţi. Au fost interesaţi de felul în care emoţiile devin contagioase în cadrul unei reţele sociale. Tinerii au fost evaluaţi în funcţie de starea emoţionalã, fiind împãrţiţi în douã categorii: cei cu simptome depresive şi cei cu o dispoziţie bunã.

    Concluzia la care au ajuns a fost cã, deşi emoţiile pozitive sunt contagioase, depresia nu este. Adolescenţii care aveau o dispoziţie negativã nu i-au influenţat pe cei din jur. Însã cei cu un nivel mai înalt de fericire au adus îmbunãtãţiri emoţionale celor cu simptome depresive. A avea un grup de prieteni îi ajutã pe tineri sã depãşeascã depresia sau chiar sã o evite, dacã aceasta nu s-a instalat.

    Aşadar, încurajarea creãrii unei reţele sociale cât mai mari şi mai variate în rândul adolescenţilor reduce riscul de a dezvolta depresie şi are un efect benefic în lupta cu aceastã tulburare emoţionalã.

 Depresia este caracterizată de o stare de tristeţe profundă, resimţită în fiecare zi, pentru o perioadă mai lungă de 2 săptămâni. Dispoziţia depresivă este însoţită de pierderea interesului faţă de hobby-uri sau de activităţile considerate anterior plăcute. Astfel, persoana în cauză nu mai simte nici o plăcere şi nu mai reuşeşte să se bucure de nimic, simţindu-se fără „chef de viaţă”.

    Este prezent şi un sentiment de inutilitate, marcat de aprecieri negative asupra propriei persoane. Deseori apare şi autoînvinovăţirea, propriile defecte şi greşeli fiind văzute mult mai mari şi mai importante decât sunt ele în realitate. Sentimentul de vină poate să fie şi în legătură cu starea depresivă în care se află individul, precum şi cu incapacitatea sa de a o depăşi, sau de a „trece peste”.

    Un alt simptom al depresiei este schimbarea semnificativă a apetitului: fie pofta de mâncare scade foarte mult, aducând după sine şi pierderea în greutate, fie apetitul creşte brusc, apărând tendinţa de a mânca excesiv.

    Depresia este caracterizată şi de tulburări ale somnului. Cel mai adesea acestea se manifestă sub forma insomniei, dar uneori poate apărea somnolenţa şi tendinţa de a dormi în exces, chiar şi în timpul zilei.

    Persoana care suferă de depresie este fie agitată, mişcându-se de colo – colo, negăsindu-şi locul, fie, din contră, foarte lentă în vorbire, în gândire sau în mişcări.

    Energia scăzută şi oboseala nefondată sunt alte simptome ale depresiei. Astfel, deseori chiar şi cele mai banale comportamente pot fi percepute ce fiind dificile şi epuizante.

    Multe dintre persoanele care se confruntă cu depresia acuză probleme de memorie şi incapacitatea de a se concentra la locul de muncă sau în viaţa de zi cu zi.

    De asemenea, pot apărea idei legate de moarte şi gândul la suicid. Persoanele care suferă de depresie pot ajunge la concluzia că nu mai au pentru ce trăi, că totul e fără rost şi fără sens şi că nu îi mai aşteaptă nimic bun în viitor. Un alt gând chinuitor este acela că sunt o povară pentru cei din jur, iar aceştia ar duce-o mai bine fără persoana în cauză.

  Depresia poate fi cauzatã de unul sau mai mulţi factori comportamentali, genetici, interpersonali sau cognitivi.

    Factorii interpersonali vizeazã conflictele conjugale, pierderea unei persoane apropiate, evenimente negative de viaţã, conflicte interpersonale, pierderea sau lipsa unui grup de prieteni etc. Studiile aratã cã persoanele care trãiesc într-o relaţie conjugalã conflictualã prezintã un risc spre depresie de 25 de ori mai mare decât persoanele care se bucurã de o relaţie armonioasã.

    Modelul comportamental al depresiei considerã cã aceastã tulburare este rezultatul pierderii sau reducerii comportamentelor recompensatorii. Un factor declanşator este experienţierea unui eveniment negativ, fie el major sau de o amplitudine mai scãzutã. Utilizarea autopedepsei, prin critici excesive şi repetate şi adoptarea unor comportamente pasive, prin deprivarea constantã de recompense, contribuie la instalarea şi menţinerea simptomatologiei depresive: „nu îmi cumpãr o rochie frumoasã, pe care mi-o doresc, pentru cã m-am îngrãşat”. Alţi factori care funcţioneazã ca şi vulnerabilitate pentru aceastã tulburare emoţionalã sunt lipsa asertivitãţii, lipsa abilitãţilor de rezolvare de probleme şi adoptarea unor comportamente sociale nepotrivite, generând un sentiment de neajutorare. Lipsa unei legãturi clare între comportament şi consecinţe este un alt element care poate declanşa apariţia depresiei: „lucrez din greu şi nu sunt promovat/ã”; „fac anumite sacrificii pentru ceilalţi şi nu sunt apreciat/ã”etc.

    Un alt factor de risc îl reprezintã comportamentele interpersonale dezadaptative. Personele triste au tendinţa de a vorbi mult despre ceea ce le supãrã. În consecinţã, prietenii le oferã atenţie şi încurajãri. Însã când acest episod se repetã de mai multe ori, cei din jur încep sã evite sau sã respingã persoana care le cere ajutorul, uneori recurgând chiar la critici. Scãderea suportului social este interpretatã greşit, fiind vãzutã ca şi o confirmare a imaginii de sine negative, a lipsei valorii personale, a companiei neplãcute şi a singurãtãţii. Toate acestea accentueazã starea depresivã în care se aflã individul. În concluzie, depresia este rezultatul unor excese şi deficite comportamentale.

    Factorii cogntivi se referã la diferite tipuri de gândire dezadaptativã. Astfel, persoana care suferã de depresie are o imagine negativã despre sine, despre experienţele anterioare şi despre viitor. Un individ care se confruntã cu aceastã tulburare se concentreazã excesiv pe minusurile din viaţa sa, atribuindu-le o importanţã mult mai mare decât o au în realitate, în timp ce aspectele pozitive sunt minimizate sau chiar trecute cu vederea: „oricine poate face ceea ce am fãcut eu”, „nu e o realizare prea mare, am avut noroc”. Unele persoane se vãd atât de lipsite de valoare, încât nu cred în sinceritatea complimentelor pe care le primesc şi considerã cã nu ar trebui sã fie felicitate pentru vreo reuşitã.

    Tendinţa de a accentua aspectele negative se activeazã automat ori de câte ori apare un eveniment stresant. Astfel, o problemã este explicatã în termeni negativi de tipul: „normal cã am un eşec, doar sunt un ratat”; „nu conteazã ce fac, pentru cã oricum nu îmi iese nimic”; „nimãnui nu îi pasã de mine”; „nimeni nu mã poate ajuta”; „viaţa mea nu va fi niciodatã mai bunã” etc.

    Alte tipuri de gândire negativã apar sub formã de reguli: „dacã am un eşec, înseamnã cã sunt un ratat”. Distorsiunea acestui gând constã în faptul cã nu putem trage concluzii valide pornind de la un singur exemplu, deoarece cu toţii am întâmpinat un eşec la un moment dat în viaţã, dar asta nu înseamnã cã suntem cu toţii nişte rataţi.

 Întrebãrile socratice s-au dovedit cu adevãrat benefice în cazul persoanelor care suferã din cauza depresiei. Acestea sunt folosite în cadrul şedinţelor terapeutice cognitiv-comportamentale şi au rolul de a testa gândurile problematice ale pacienţilor. Din cauza depresiei, sunt blocaţi într-o perspectivã negativã asupra propriei persoane, dar şi asupra lumii. Întrebãrile socratice îi ajutã sã îşi schimbe aceastã viziune, cu una mai acuratã şi mai realistã.

    Abordãrile precum „de ce eşti trist când nu ai nici un motiv?” sau „sunt oameni care au probleme mai grave” nu ajutã. Din contrã, ele pot face mai mult rãu, accentuând sentimentele de vinã, tristeţe, neputinţã şi lipsã de valoare. Întrebãrile socratice s-au dovedit benefice în reducerea simptomatologiei depresive şi în menţinerea stãrii de bine, chiar şi dupã încheiera şedinţelor de psihoterapie. Acest lucru se datoreazã faptului cã pacienţii învaţã sã foloseascã restructurarea cognitivã, punându-şi sub semnul întrebãrii gândurile negative pe care le au.

    În cazul unei persoane care considerã o relaţie încheiatã ca fiind un eşec personal, un exemplu de întrebãri socratice ar putea fi:

    „Toţi cei care ies dintr-o relaţie au un eşec personal?”

    „Ştii vreo persoanã care a trecut printr-o despãrţire, dar asta nu a fost un eşec pentru ea?”

    „De ce crezi cã o despãrţire este un eşec pe care îl ai?”

    „Ce dovezi ai cã o relaţie încheiatã înseamnã cã e ceva în neregulã cu tine şi tu eşti un eşec?”

    „Existã o persoanã pe care o admiri? Ea a trecut prin despãrţiri?”

    „Ce dovezi ai cã una sau mai multe relaţii încheiate înseamnã cã şi urmãtoarea va fi la fel? Persoanele care se bucurã de o relaţie fericitã, de lungã duratã, nu au trecut prin despãrţiri înainte de a-şi cunoaşte actualul partener?”

    Acesta este un exemplu simplist, însã în cadrul şedinţelor de psihoterapie tehnica întrebãrilor socratice este folositã într-o manierã mai amplã, pe parcursul a mai multor întâlniri. Un specialist este cel mai în mãsurã sã ofere sprijin în lupta cu depresia. A cere ajutor atunci când trecem prin momente dificile este un prim pas spre a atinge starea de bine şi echilibru pe care ne-o dorim.