Anxietate generalizata

     Cu toţii trecem la un moment dat în viaţă printr-o perioadă dificilă, din care nu ştim cum să ieşim. În astfel de momente grele, tuturor ne prinde bine un mic ajutor, cineva care să ne asculte şi să ne ajute să găsim puterea şi strategiile adecvate să mergem mai departe.

    Lipsa unei informări adecvate şi stereotipurile existente duc la o oarecare reticenţă atunci când vine vorba de psihoterapeut: „De ce să merg la psiholog, doar nu sunt nebun?” „Cu ce mă poate ajuta un străin , dacă eu singur nu îmi pot rezolva problemele?” „Mai bine discut cu un prieten sau cu cineva apropiat, care mă cunoaşte, decât cu un psiholog, care nu ştie nimic despre mine.”

    Aceste reticenţe apar din confuzia care se face între psiholog şi psihiatru. Psihiatrul este în primul rând un medic, care se ocupă de cazurile foarte grave (schizofrenie, demenţă etc.). De asemnea, el poate să prescrie medicamente pacienţilor săi. Psihologul, pe de altă parte, se ocupă în general cu cazuri mai puţin severe şi nu prescrie medicamente. Specializat într-un anumit tip de psihoterapie (psihanalitică, umanist-experienţială, cognitiv-comportamentală), psihologul consiliază, optimizează şi ajută la dezvoltarea anumitor abilităţi ale persoanei în cauză şi o învaţă strategii de a diminua factorii psihologici implicaţi în psihopatologie.

    Diferenţa dintre un psihoterapeut şi un prieten constă în studiile de specialitate ale primului. Un prieten te ascultă şi încearcă să te ajute cum ştie el mai bine, în funcţie de experienţa de viaţă pe care o are. Un psihoterapeut te poate ajuta să înţelegi de ce ai anumite probleme, cum au apărut, care sunt factorii de menţinere a problemei respective, de ce ai anumite gânduri şi cum felul în care gâdeşti îţi influenţează comportamentele şi calitatea vieţii. În plus, te ajută să găseşti strategii mai eficiente de a face faţă atât evenimentelor negative din prezent, dar şi celor care vor apărea în viitor.

    Deoarece problemele nu se rezolvă de la sine, este bine să apelăm la un ajutor specializat. Deşi nu în toate situaţiile se va ajunge la cazuri extreme, a apela la  un psihoterapeut poate însemna diferenţa dintre a duce un bagaj greu, de unul singur, sau a învăţa cum să îi scazi din greutate.

Anxietatea generalizată este o stare de nelinişte excesivă şi îngrijorare în legătură cu diverse evenimente sau aspecte ale vieţii de zi cu zi, resimţită o perioadă de cel puţin 6 luni. Această stare de preocupare continuă este greu de controlat. Persoana care suferă de anxietate simte deseori că nu îşi poate controla gândurile şi grijile, că vrea să nu se mai gândească la evenimentele negative, dar nu reuşeşte. Intensitatea şi frecvenţa îngrijorărilor sunt mult mai mari decât gravitatea evenimentului temut. Cu alte cuvinte, individul acordă o importanţă prea mare unor evenimente minore, care sunt mai puţin ameninţătoare decât le percepe.

    Persoana care se confruntă cu anxietatea este deseori agitată. Din cauză că nu reuşeşte să îşi ia gândul de la obiectul îngrijorării, are uneori probleme de concentrare şi de atenţie. Un alt element ce poate să apară este oboseala nefondată, care nu este rezultatul unei activităţi extenuante întreprinse anterior. De asemenea, îngrijorarea excesivă poate fi însoţită de tulburări ale somnului, de stări prelungite de iritabilitate şi de instalarea tensiunii musculare.

Anxietatea de performanţă este o teamă puternică, marcată de îngrijorări frecvente şi excesive, legate de propriile greşeli. Cu alte cuvinte, persoana care se confruntă cu anxietatea de performanţă este deosebit de neliniştită datorită gândului că ar putea să greşască şi să nu se ridice la nivelul pe care îl doreşte.

    Cu siguranţă că oricine aspiră la performanţe ridicate, însă anxietatea de performanţă este mai mult decât o simplă îngrijorare legată de acestea. Pe lângă neliniştea excesivă de a nu greşi, apare şi tendinţa de a supraevalua consecinţele negative ale greşelii.

    Un nivel ridicat de perfecţionism, caracterizat de gânduri precum „trebuie să fie totul perfect”, „trebuie să fac totul bine”, îndoiala în propria persoană, autodevalorizarea şi învinuirea excesivă sunt alte componente ale anxietăţii de perfomanţă. Toate acestea duc la o permanentă stare de epuizare, de stres, de nelinişte şi insatisfacţie.

Alături de depresie, anxietatea este una dintre cele mai frecvent întâlnite tulburări în rândul populaţiei. Deşi simptomele variază în funcţie de apartenenţa la o anumită cultură, riscul de a suferi de anxietate este acelaşi, indiferent de societatea în care trăieşte individul, etnia sau statutul socio-economic al acestuia. S-a observat că în culturile asiatice, unde manifestarea emoţiilor nu este încurajată, persoanele anxioase acuză manifestări somatice.

    Cei care suferă de anxietate spun că s-au simţit agitaţi şi neliniştiţi toată viaţa. Astfel, încă din copilărie, aceste persoane au avut tendinţa de a se îngrijora excesiv şi de a se frământa cu diverse aspecte ale vieţii.

    Copiii care se confruntă cu anxietatea sunt deosebit de atenţi la calitatea performanţei lor şi la competenţele pe care le deţin, îngrijorându-se deseori în legătură cu acestea. Un alt semn disctinctiv al anxietăţii la copii este preocuparea excesivă pentru punctualitate.

    Anxietatea generalizată apare cu o frecvenţă mai mare în rândul femeilor, decât în rândul bărbaţilor.

Anxietatea poate fi copleşitoare, împiedicându-te sã profiţi de oportunitãţile care apar. Ea duce la supra-analizarea lucrurilor, care la rândul ei creeazã mai mult stres şi mai multã anxietate, care duc la supra-analizã şi astfel eşti prins într-un cerc vicios. Deşi unele persoane îţi spun „nu te mai gândi la asta”, suprimarea gândurilor nu funcţioneazã şi nu este o soluţie eficientã pe termen lung. Ce poţi face în acest caz? Cercetãrile din domeniul psihologiei cognitiv-comportamentale propun câteva strategii care s-au dovedit utile în lupta cu gândurile anxioase.

    Un prim pas este diferenţierea dintre asumpţii şi evenimente. Mintea noastrã încearcã sã ne protejeze în cazul apariţiei unui deznodãmânt negativ şi cautã soluţii, astfel încât sã fim pregãtiţi în cazul în care acesta apare. Însã a persista prea mult pe un gând negativ ajunge sã ne facã rãu. De aceea este foarte important sã realizãm cã scenariul din mintea noastrã e doar o asumpţie, un gând pe care îl avem. Nu s-a întâmplat încã şi nu e sigur cã se va întâmpla. Doar pentru cã un eveniment negativ poate sã aparã, nu înseamnã şi cã el va deveni realitate. Alternativa este sã gãsim alte perspective. Ce altceva s-ar putea întâmpla? Existã şi vreun deznodãmânt pozitiv? Care sunt probabilitãţile pentru fiecare dintre variante? Dacã s-ar întâmpla evenimentul negativ, este ceva bun ce ar putea ieşi din el?

    Tehnica de meditaţie mindfulness ne poate ajuta sã ne observãm gândurile şi sã ne distanţãm de ele, fãrã a le evalua ca fiind bune sau rele. Ne trec atât de multe lucruri prin minte, pe parcursul unei zile. De ce unele gânduri ne sperie şi reacţionãm la ele, în timp ce altele sunt tratate ca şi simple idei create de creierul nostru?

    Rãmâi centrat pe prezent. Dacã în trecut ai avut anumite experienţe negative, nu înseamnã cã acestea se vor repeta. Şi chiar dacã se vor repeta, tu ai acum mai multã experienţã decât atunci şi le poţi face faţã. Dacã te gândeşti la ce s-a întâmplat sau ce se va întâmpla, cum va fi, eşti fie în trecut, fie în viitor. Astfel pierzi oportunitatea sã te bucuri de prezent.

    Nu uita sã pui lucrurile în perspectivã. Deseori ne concentrãm doar pe ce ar putea merge rãu, fãrã a derula scenariul mai departe. Cum vei vedea acest eveniment peste 1 lunã sau 1 an? Te va afecta la fel de mult? Nu este oare anxietatea ta mai mare decât amploarea evenimentului în sine?

    Îngrijorarea excesivã, fãrã a crea o soluţie, nu ajutã la rezolvarea problemei. Din contrã, anxietatea poate fi contraproductivã, împiedicându-te sã acţionezi într-o manierã adecvatã. Mintea uneori se blocheazã pe o idee, pe care o tot deruleazã, fãrã a aduce nici o informaţie nouã sau valoroasã. Este ca şi un disc zgâriat care tot reia aceeşi parte. În loc sã te afunzi în gânduri negative, care nu fac decât sã îţi alimenteze anxietatea, încearcã sã faci o activitate care sã te decupleze de la scenariile pe care le deruleazã mintea ta. Poţi încerca sã te plimbi, sã faci curat, sã lucrezi sau sã faci o jumãtate de orã de sport.

    Analizeazã-ţi gândurile şi decide în ce mãsurã ele te ajutã. Chiar dacã obiectul anxietãţii tale este real, este posibil sã nu îţi aducã nimic bun concentrarea exesivã asupra lui. Sã presupunem cã aplici la un job unde concurenţa este foarte mare. Din punct de vedere statistic, şansele de a fi admis sunt de 20%. Rãmânând blocat pe aceastã idee, poţi deveni demotivat şi e posibil sã renunţi, chiar înainte de a încerca, gândindu-te cã şansele sunt prea mici. Dar chiar şi când probabilitatea e micã, ea nu e 0. Prin urmare, meritã sã încerci. Concentreazã-ţi atenţia pe ceea ce te ajutã sã te simţi mai bine şi sã mergi mai departe. Fii tu propria ta sursã de motivare!

  Studiile aratã cã, în cazul anxietãţii generalizate, terapia cognitiv-comportamentalã este mai eficientã decât tratamentul medicamentos. Acesta din urmã poate fi util în reducerea intensitãţii îngrijorãrilor, dar nu previne apariţia ulterioarã a anxietãţii.

    În cadrul şedinţelor, pacientul este rugat sã ţinã o evidenţã a grijilor zilnice. Terapeutul îl va ajuta sã identifice şi sã modifice gândurile disfuncţionale care stau la baza anxietãţii pe care o experienţiazã. Beneficiarul învaţã sã facã diferenţa între îngrijorãrile pozitive şi cele negative. În plus, în cadrul terapiei, el deprinde noi modalitãţi de relaxare: training autogen, exercitiul respiraţiei, relaxare progresivã etc. De asemenea, un anumit numãr de şedinţe vor fi centrate pe creşterea toleranţei la incertitudine a pacientului, astfel încât acest aspect sã nu mai funcţioneze ce un factor de vulnerabilitate în viitor.