10 Jul 2019

BY: Andra Diaconu - psihoterapeut

 Studiile efectuate arată că oricine poate trece printr-un episod depresiv la un moment dat, în viaţă. Depresia nu ţine cont de educaţie, etnie, venit sau statut marital. Astfel, concepţiile conform cărora „doar oamenii slabi suferă de depresie” sunt complet eronate. Oricine poate traversa o perioadă dificilă în viaţa sa, perioadă pe care nu ştie cum să o depăşească. Fiecare dintre noi poate simţi la un moment dat că nu mai are resursele necesare şi că nu mai poate să meargă mai departe. Prin urmare, indiferent de cultura sau naţionalitatea din care facem parte, idiferent de studiile pe care le avem sau de venitul lunar, fiecare dintre noi poate suferi de această tulburare emoţională.

    Diferenţe culturale se înregistrează doar în modalitatea de exprimare a simptomelor. Astfel, în anumite regiuni, sentimentele de vină sau de tristeţe sunt reprezentate preponderent în termeni somatici. În societăţile colectiviste, vina este resimţită în legătură cu ceilalţi, în timp ce în societăţile individualiste ea este legată de propriile incapacităţi şi neputinţe. O altă discrepanţă este întâlnită în culturile asiatice, unde starea depresivă este descrisă ca o senzaţie de dezechilibru interior.

    În ciuda acestor diferenţe, există câteva elemente care apar, indiferent de cultura din care facem parte. Acestea sunt problemele de concentrare, dispoziţia negativă, lipsa interesului faţă de hobby-uri, sentimentul de inutilitate şi ideile suicidare.

    Cu toate că nu sunt deosebiri notabile în ceea ce priveşte cultura, etnia sau educaţia, datele din literatura de specialitate arată că depresia este mai des întâlnită în cazul femeilor, decât în cel al bărbaţilor. Astfel, doamnele se confruntă cu un risc de două ori mai mare de a trece printr-un episod depresiv, decât bărbaţii. În ceea ce îi priveşte pe copiii aflaţi sub vârsta adolescenţei, nu există diferenţe de gen. Riscul de apariţie al depresiei este acelaşi, atât la fete, cât şi la băieţi.

    Deşi această tulburare afectivă poate să apară oricând, în ultimii ani s-a observat că vârsta de debut este tot mai mică în ceea ce priveşte tinerele generaţii.

    Evoluţia depresiei diferă de la caz la caz. Unele persoane au episoade izolate, în timp ce în alte situaţii frecvenţa apariţiei depresiei creşte odată cu avansarea în etate. Datele clinice arată că cei care au trecut print-un singur episod depresiv prezintă un risc de aproximativ 60% de a se confrunta cu un al doilea episod.

Call Now ButtonContactează-ne!