17 Oct 2019

BY: Andra Diaconu - psihoterapeut

Fobia apare în general datorită unor evenimente traumatice sau care au avut un impact intens, cum ar fi atacul unui animal, riscul de înec, blocarea într-un spaţiu închis sau strâmt etc.

    O altă situaţie care poate să favorizeze apariţia fobiei este observarea unei persoane care suferă un traumatism sau care arată că îi e foarte frică. Apare astfel învăţarea prin observaţie: văzând că cineva suferă într-un anumit context, individul învaţă că acel context reprezintă o ameninţare şi poate dezvolta o fobie legată de stimulul respectiv.

    Atacurile de panică apărute în anumite spaţii pot contribui la dezvoltarea fobiei faţă de spaţiul în cauză. Aşadar, o persoanã care a suferit un atac de panicã într-un cinematograf, poate dezvolta fobie faţã de acel loc, iar în timp, poate dezvolta agorafobie (frica de spaţiile deschise şi aglomerate).

    O altă sursă a fobiei o reprezintă informaţiile primite. Astfel, avertizările părinţilor legate de pericolul pe care îl reprezintă un anumit animal ori o anumită situaţie sau informaţiile oferite de mass media legate de riscul de prăbuşire al unui avion pot favoriza apariţia fobiei.

    Bineînţeles, nu toate persoanele care se întâlnesc cu astfel de experienţe dezvoltă un anumit tip de fobie. De asemenea, anumite cazuri de fobii apar treptat, fără a fi prezente vreunul din cazurile ilustrate.

    Studiile arată că membrii familiei celor care suferă de fobie prezintă un risc crescut de a dezvolta, la rândul lor, această tulburare. Fobiile de animale, sânge sau plăgi prezintă un pattern familial puternic. Altfel spus, există un risc considerabil ca rudele celor care au astfel de fobii să dezvolte şi ei un tip de fobie similar. În cazul în care obiectul fobic este un animal, nu este necesar ca membrul familiei să dezvolte frica de acelaşi animal.

    Fobiile apărute în urma unor experienţe traumatice sunt acute în evoluţie. Apariţia în adolescenţă creşte riscul de a dezvolta şi altele tipuri de fobie pe parcursul vieţii individului.

    Fobia este mai des întâlnită în rândul femeilor, excepţie făcând frica de înălţimi, care apare în mod egal la ambele sexe. În ceea ce priveşte cultura, nu se înregistrează diferenţe.

Call Now ButtonContactează-ne!