Pastila de psihologie

Pentru a ne forma o idee mai bună a demersului terapiei şi pentru a şti la ce să ne aşteptăm, este bine ca în alegerea unui psihoterapeut să ţinem cont de abordarea teoretică în care este acesta specializat. În continuare sunt prezentate cele mai importane paradigme în psihoterapie.

Abordarea psihanalitică

Abordarea psihanalitică, elaborată de Sigmund Freud la începutul secolului al XX-lea, a fost primul model care a încercat să ofere o explicaţie structurată şi omogenă a psihicului uman.

Freud credea că oamenii se nasc cu un set de instincte sexuale şi agresive. Acestea nu sunt acceptate de către societatea în care trăim şi de aceea ele sunt transferate în inconştient. Traumele şi conflictele nerezolvate din timpul copilăriei sunt şi ele refulate, deoarece ar putea avea un impact negativ prea mare asupra individului. Freud credea că orice tip de tulburare emoţională este generată de impulsurile, dorinţele sau conflictele din prima parte a vieţii, refulate în inconştient. Asfel, pentru a rezolva problema din prezent, este necesară întâi soluţionarea problemei din trecut.

Deşi terapia psihanalistă s-a bucurat de o mare popularitate, ea nu a fost confirmată ştiinţific. Multe din conceptele utilizate de Freud necesită actualizare. Validitatea ştiinţifică a teoriei freudiene nu a fost suficient investigată în studii clinice controlate şi, prin urmare, nu s-a confirmat eficienţa pe scară largă.

Abordarea umanist-experienţială

Abordarea umanist-experienţială consideră că psihopatologia este rezultatul experienţelor negative de viaţă, care împedică individul să îşi maximizeze potenţialul. Cu alte cuvinte, fiecare om dispune de capacitatea de a se dezvolta armonios şi de a funcţiona optim. În anumite cazuri, însă, mediul împiedică individul să utilizeze această capacitate şi blochează forţele pozitive ale acestuia, favorizând apariţia diverselor tulburări. În consecinţă, ameliorarea simptomatologiei se realizează prin crearea unui context terapeutic bazat pe empatie, acceptare necondiţionată şi congruenţă. Aceste elemente sunt necesare şi suficiente pentru a-l ajuta pe pacient să îşi realizeze pe deplin potenţialul de creştere şi dezvoltare.

Abordarea cognitiv-comportamentală

Terapia cognitiv-comportamentală este o formă de terapie validată ştiinţific, care s-a dovedit a fi foarte eficientă în tratarea diferitelor tulburări, precum depresia, anxietatea generalizată, fobiile etc. Abordarea cognitiv-comportamentală pune accentul pe gândurile individului (cogniţii) şi pe felul în care acestea îi influenţează funcţionarea la nivel emoţional, comportamental, social etc. Felul în care individul evaluează un anumit evenimet influenţează emoţiile pe care le va trăi, precum şi reacţia comportamentală pe care o va adopta. Psihotapologia apare datorită gândirii disfuncţionale. Prin urmare, ameliorarea porneşte de la identificarea şi schimbarea gândurilor iraţionale existente, reducându-se astfel nivelul stresului şi al comportamentelor dezadaptative, dăunătoare pentru pacient.

Studiile clinice controlate atestă eficienţa terapiei, având ca efect modificări ale modului de gândire, ale comportamentelor şi ale emoţiilor. În cazul tulburărilor emoţionale, terapia cognitiv-comportamentală s-a dovedit la fel de eficientă ca şi tratamentul medicamentos. Eficienţa cea mai mare apare în cazul utilizării ambelor metode: psihoterapie şi tratament medicamentos. Studiile efectuate arată că avantajul intervenţiei psihologice constă într-o mai bună menţinere a rezultatelor obţinute, precum şi lipsa efectelor secundare pe care le pot cauza medicamentele.

  Tulburãrii de personalitate Borderline i s-a acordat o atenţie deosebitã, fiind astfel cea mai studiatã tulburare de personalitare şi scriindu-se despre aceasta cele mai multe articole şi cãrţi. Prevalenţa în rândul populaţiei este estimatã între 6% şi 20% în ceea ce priveşte pacienţii internaţi şi de 10% raportat la pacienţii în regim ambulator. În plus, s-a observat cã aceastã tulburare de personalitate apare mai frecvent în rândul femeilor decât în cel al bãrbaţilor. Importanţa crescutã i-a fost datã de gravitatea simptomelor. Statisticile aratã cã 7 din 10 persoane diagnosticate prezintã un trecut cu cel puţin o tentativã de suicid.

    Tulburarea de personalitate Borderline este caracterizatã de un pattern de instabilitate puternicã în ceea ce priveşte relaţiile interpersonale, care apare devreme în perioada adultã. Astfel, persoana în cauzã trece foarte repede şi foarte uşor de la o extremã emoţionalã la alta, iubind cu toatã fiinţa şi idealizând pe cineva apropiat, urmând apoi sã simtã urã şi devalorizare totalã faţã de acelaşi individ. De asemenea, persoana care suferã de aceastã tulburare de personalitate este îngrozitã de posibilitatea de a fi abandonatã şi face deseori eforturi disperate pentru a evita acest lucru. Frecvent recurge chiar la ameninţãri legate de suicid sau la comportamente de automutilare (tãieturi, arsuri cu ţigara etc.)

    Dispoziţia afectivã este de obicei fluctuantã, alternând între extreme. Astfel, persoana în cauzã trece foarte repede de la o stare emoţionalã pozitivã la furie, tristeţe profundã sau anxietate.

    Imaginea de sine este una schimbãtoare: uneori se vãd într-o anumitã manierã, urmând ca într-o perioadã relativ scurtã sã aibã o concepţie total diferitã legatã de propria persoanã. În plus, apare deseori sentimentul de vid, de gol interior pe plan emoţional, pe care nu îl pot înlãtura.

    Persoanele care suferã de tulburarea de personalitate Borderline trãiesc numeroase momente de furie intensã, declanşate uneori de evenimente mãrunte sau lipsite de importanţã. Fiind vorba de o intensitate foarte puternicã, se pot confrunta cu dificultãţi în a controla emoţia sau manifestarea comportamentalã a acesteia. Astfel este posibil sã recurgã la reacţii violente, sã arunce sau sã strice lucruri, sã îşi loveascã interlocutorul etc.

    O altã caracteristicã a tulburãrii de personalitate Borderline o reprezintã impulsivitatea manifestatã în diverse comportamente ce pot face rãu persoanei care le adoptã: abuz de substanţe, cumpãrãturi excesive, mâncat compulsiv, condus imprudent etc.

    În plus, aceste persoane prezintã o tendinţã mai puternicã spre paranoia în comparaţie cu restul populaţiei nonclinice. Deseori sunt sceptice în legãturã cu ceilalţi şi manifestã un nivel crescut de neîncredere în relaţiile interpersonale.

    În unele cazuri pot apãrea şi comorbiditãţi. Tulburãrile cel mai frecvent întâlnite asociate cu acest tip de personalitate sunt depresia, anxietatea, stresul post-traumatic şi tulburãrile alimentare.

    Dimensiunile problemelor emoţionale diferã considerabil de la caz la caz. În consecinţã, nu toate persoanele diagnosticate cu aceastã tulburare se vor regãsi în toate caracteristicile prezentate mai sus.