Intervenţia cognitiv-comportamentalã în atacul de panicã

Dupã cum aratã şi denumirea, intervenţia cognitiv-comportamentalã se concentreazã pe douã dimensiuni: cele cognitive, care ţin de stilul de gândire al persoanei în cauzã şi pe cele comportamentale.

    În prima etapã a terapiei pacientul învaţã cum apare atacul de panicã şi ce tipuri de gânduri îl intreţin. Urmãtorul pas constã în deprinderea unui stil de gândire mai adaptativ şi mai raţional, cu ajutorul cãruia persoana în cauzã poate sã gestioneze mai eficient simptomele fizice asociate cu atacul de panicã. De asemenea, pacientul învaţã sã gãseascã explicaţii mai puţin negative în ceea ce priveşte reacţiile propriului corp, dar şi legat de trãirile subiective. În plus, individul înţelege cã teama este o emoţie naturalã, care face parte din viaţa fiecãruia şi care are rolul ei, fãrã a fi periculoasã ori nocivã.

    Primul pas în intervenţia comportamentalã este identificarea situaţiilor evitate şi abordarea acestora, prin expunere. Scopul final este ca pacientul sã se confrunte cu aceste situaţii, fãrã a mai resimţi anxietate sau fãrã ca acestea sã declanşeze un nou atac de panicã. Pentru a reuşi acest lucru, pe lângã expunere, intervenţia comportamentalã presupune şi învãţarea unor tehnici de relaxare, precum şi a unui stil de respiraţie corectã, pentru a contracara tendinţa de hiperventilare ce apare odatã cu anxietatea.

    În concluzie, terapia cognitiv-comportamentalã presupune douã dimensiuni: cea cognitivã, care se axeazã pe învãţarea pacientului care sunt distorsiunile cognitive care întreţin atacul de panicã, precum şi un stil de gândire mai adaptativ şi mai benefic şi dimensiunea comportamentalã, care vizeazã expunerea la situaţiile evitate sau care creeazã disconfort, precum şi diverse tehnici de relaxare.