Cauzele atacului de panicã

  Atacul de panicã este un fenomen des întâlnit în rândul populaţiei. Studiile aratã cã un procent de 30-40% dintre indivizi trãiesc cel puţin un atac de panicã pe parcursul vieţii. Nu toţi însã dezvoltã ulterior tulburarea. Apare astfel întrebarea „de ce?”. De ce unele persoane suferã de atacuri de panicã, în timp ce altele nu, în ciuda faptului cã au avut la un moment dat aceastã experienţã? Diferenţa constã în semnificaţia atribuitã. Persoanele care suferã de aceastã tulburare au tendinţa de a oferi o interpretare negativã atacului de panicã: „voi face un atac de cord”, „voi înnebuni”, „voi leşina”, „îmi voi pierde controlul şi toatã lumea va vedea asta” etc. Pe de altã parte, însã, cei care experienţiazã un episod singular fãrã a se confrunta în viitor cu aceastã problemã, preferã o interpretare mai puţin catastroficã. Astfel ei nu vãd acest eveniment ca reprezentând un pericol pentru ei sau pentru sãnãtatea lor şi prin urmare scad foarte mult riscul de a mai trãi un atac de panicã ulterior.

    Cauzele apariţiei atacului de panicã pot fi biologice sau psihologice. În cea de-a doua categorie intrã situaţiile de viaţã stresante: un post nou, separarea de o persoanã apropiatã, boalã, decesul cuiva drag, pierderea locului de muncã, primirea unor responsabilitãţi noi, naşterea unui copil, mutarea într-un alt oraş etc. Alteori atacul de panicã poate sã funcţioneze ca un semnal de alarmã al psihicului, care ne spune cã poate am stat prea mult timp într-o relaţie defectoasã ori am rãmas prea mult la un loc de muncã ce nu ne permite sã ne atingem potenţialul maxim. Cauzele biologice se referã la anumite tulburãri fizice, precum disfuncţii ale tiroidei, care pot favoriza apariţia atacului de panicã.

    Dupã primul atac de panicã, persoana în cauzã va deveni foarte vigilentã în ceea ce priveşte simptomele fizice. Îşi va monitoriza foarte des starea de sãnãtate, ritmul respiraţiei, pulsul, siguranţa mâinilor, va verifica foarte atent dacã existã şi cel mai mic sentiment de vertij, dezvoltând astfel anxietate de anticipaţie şi temându-se în avans de un posibil atac de panicã. Concentrarea excesivã pe simptome va duce la o permanentã stare de alertã. În momentul în care observã şi cea mai micã neregulã, apare teama: „ceva nu e ok”, „iar fac un atac de panicã”, „nu mai pot trece încã o datã prin asta”. Rãspunsul fiziologic la fricã este caracterizat de o serie de schimbãri în organism: presiunea sanguinã şi pulsul cresc, astfel încât inima sã poatã gestiona mai repede o cantitate mai mare de sânge, ritmul respirator devine mai alert, creşte nivelul zahãrului din sânge, pentru ca organismul sã beneficieze de mai multã energie, pupilele se dilatã, sângele se coaguleazã mai repede, pentru a diminua costurile în eventualitatea unei rãni etc. Prin urmare, în momentul în care persoana în cauzã observã cã inima îi bate mai repede sau cã ritmul respirator este mai rapid, se va speria cã va face un nou atac de panicã. Teama va determina accentuarea simptomelor resimţite. Acest lucru va duce la creşterea nivelului de anxietate care, la rândul sãu, va amplifica simptomele. În concluzie, mecanismul de apariţie al atacului de panicã ţine de un cerc vicios, în care efectul devine cauzã, provocând un nou efect.