17 Sep 2019
BY: Andra Diaconu - psihoterapeut
Intervenția cognitiv-comportamentală vizează în primul rând ruperea legăturii dintre gândul obsesiv și compulsie. Astfel pacientul află cum să își controleze anxietatea generată de ideea intruzivă prin alte metode decât executarea comportamentului compulsiv și evitarea situațiilor care îi produc distres. În acest sens, el învață respirația corectă, abdominală și diverse tehnici de relaxare: training autogen, relaxare progresivă Jacobson etc. Pentru ca achiziția acestor abilități să fie cât mai eficientă, la finalul fiecărei ședințe, pacientul primește diverse teme de casă, cu ajutorul cărora el are ocazia să exerseze și să aprofundeze noile cunoștințe.
Un alt aspect al terapiei este cel cognitiv. Acesta presupune identificarea și modificarea credințelor pacientului legate de gândul obsesiv și nu modificarea cogniției în sine. Deoarece ideea intruzivă poate apărea la majoritatea persoanelor, nu ea este elementul problematic, ci atitudinea pacientului legată de aceasta. În concluzie, psihoterapeutul îl va ajuta pe client să schimbe credințele dezadaptative cu unele raționale și funcționale.
Cercetările arată că, la încheierea ședințelor, un procent de 80% dintre pacienți declară îmbunătățiri considerabile. Deși simptomele nu au dispărut în totalitate, ele sunt mult diminuate, produc un disconfort scăzut, iar nivelul anxietății resimțite este mult mai redus.
Din nefericire, în cazul tulburării obsesiv-compulsive, rata abandonului este foarte ridicată. Din cauza distresului foarte puternic și a nivelului de anxietate deosebit de crescut, pacientul are deseori senzația că nu va putea face față. În plus, el poate să nu aibă deplină încredere în noile abilități dobândite în cadrul ședintelor de psihoterapie și să considere că efectul compulsiei este mai eficient. Din acest motiv comunicarea și încrederea dintre pacient și psihoterapeut sunt elemente deosebit de importante pentru reușita terapiei.
