Sunt psihoterapeut, trainer, conductor canin şi fondator al Clinicii Psy Plus. Sunt absolut fascinatã de tot ce înseamnã psihicul uman, de felul în care, fiecare din noi, ne traducem lumea în care trãim, de paleta infinitã de emoţii şi comportamentele pe care le adoptãm în funcţie de aceastã traducere.
Deseori sunt întrebatã dacã nu e dificilã munca mea, din cauzã cã vãd multã suferinţã la cei pe care îi întâlnesc în cadrul şedinţelor. Dar totul ţine de perspectivã. De fapt, ceea ce vãd eu este curajul, perseverenţa, putera şi determinarea acestor persoane. De fiecare datã trãiesc împreunã cu beneficiarii bucuria oricãrui progres, ştiind cã e un element esenţial pe drumul spre o viaţã mai armonioasã şi mai fericitã. Prin urmare, activitatea mea are o valenţã pozitivã, fiind recompensatã cu fiecare pas fãcut, cu fiecare dificultate depãşitã.
Descoperind în 2014 terapia asistatã de animale, am îmbinat douã mari pasiuni: psihoterapia şi interacţiunea cu animalele. Terapia asistatã de animale aduce un plus de zâmbete şi motivaţie în cadrul şedinţelor. Rezultatele pozitive apar mai repede, iar limitele devin mai accesibile şi mai uşor de traversat.
Background / Certificãri şi specializãri:
2020 – Fondator Clinica Psy Plus
2016 – Publicarea lucrãrii „Intervenţiile asistate de animale şi aplicabilitatea lor în cazul depresiei majore şi anxietãţii sociale” – Studiu de caz, în Studii şi cercetãri din domeniul ştiinţelor socio-umane (Vol. 29), publicatã de Academia Românã
2016 – Prezentare în cadrul Academiei Române – Zilele Academice Clujene, cu lucrarea „Intervenţiile asistate de animale şi aplicabilitatea lor în cazul depresiei majore şi anxietãţii sociale”
2015 – Participare la Academia Românã – Conferinţa Naţionalã Testarea psihologicã: actualitãţi si perspective, cu lucrarea „Terapia asistatã de animale – Noţiuni introductive”
2015 – Conductor canin
2014 – Psihoterapeut în terapia asistatã de animale
2011 – Cabinet individual de psihologie
2010 – Psiholog atestat de Colegiul Psihologilor din România în specializarea Psihoterapii cognitive şi comportamentale
2010 – Psiholog atestat de Colegiul Psihologilor din România în specializarea Psihologie clinicã
2011 – Formator acreditat CNFPA
2011 – Masteratul de Psihologie Clinică, Consiliere Psihologică şi Psihoterapie,
Facultatea de Psihologie şi Ştiințe ale Educaţiei, Universitatea Babes-Bolyai
2009 – Facultatea de Psihologie şi Ştiinte ale Educaţiei, specializarea Psihologie, Universitatea Babes-Bolyai
2009 – Facultatea de Sociologie şi Asistenţă socială, specializarea Antropologie, Universitatea Babes-Bolyai