Ce este

Psihoterapia cognitiv-comportamentală este o formă de terapie validată ştiinţific, care s-a dovedit foarte eficientă în tratarea diferitelor tulburări, precum depresia, anxietatea generalizată, atacurile de panicã, fobiile etc. Abordarea cognitiv-comportamentală pune accentul pe gândurile individului (cogniţii) şi pe felul în care acestea îi influenţează funcţionarea la nivel emoţional, comportamental şi social. Felul în care evaluezi un anumit evenimet influenţează emoţiile pe care le vei trăi, precum şi reacţia comportamentală pe care o vei adopta. Psihopatologia apare datorită gândirii disfuncţionale. Prin urmare, ameliorarea porneşte de la identificarea şi schimbarea gândurilor iraţionale existente, reducându-se astfel nivelul stresului şi al comportamentelor dezadaptative.

Studiile clinice controlate atestă eficienţa psihoterapiei, având ca efect modificări ale modului de gândire, ale comportamentelor şi ale emoţiilor. În cazul tulburărilor emoţionale, terapia cognitiv-comportamentală s-a dovedit la fel de eficientă ca şi tratamentul medicamentos, însã avantajul pe care îl aduce psihoterapia constã într-o mai bunã menţinere a rezultatelor obţinute.

Când ai nevoie

– Dacã nu te simţi bine cu propia persoanã
– Dacã nu ai încredere în forţele proprii şi te simţi incapabil(ã)
– Dacã te simţi nemotivat(ã)
– Dacã eşti nemulţumit(ã) de felul în care arãţi sau de tine, ca persoanã
– Dacã te confrunţi cu probleme cu somnul
– Dacã simţi cã nu te mai poţi bucura de viaţã
– Dacã treci printr-o perioadã dificilã
– Dacã nu ştii cum sã faci faţã stresului
– Dacã te îngrijorezi excesiv
– Dacã te confrunţi cu probleme de concentrare
– Dacã suferi din cauza atacurilor de panicã
– Dacã ai pierdut o persoanã apropiatã
– Dacã suferi în urma unei separãri amoroase sau divorţ
– Dacã urmeazã sã fii pãrinte sau dacã recent ţi-ai mãrit familia şi vrei sã faci faţã mai bine provocãrilor care te aşteaptã
– Dacã ai dificultãţi de comunicare şi relaţionare cu ceilalţi
– Dacã îţi e fricã sã nu eşuezi
– Dacã ai o fricã foarte puternicã (fobie de câini, de spaţii închise, de înãlţime, de avion, de spaţii aglomerate etc.)
– Dacã îţi e foarte teamã sã nu fii judecat sau evaluat de ceilalţi
– Dacã te confrunţi cu probleme alimentare
– Dacã vrei sã slãbeşti şi nu îţi gãseşti motivaţia
– Dacã ai tendinţa sã amâni lucrurile pe care trebuie sã le faci
– Dacã nu ştii cum sã îţi organizezi mai bine timpul
– Dacã vrei sã faci faţã mai bine responsabilitãţilor din viaţa ta
– Dacã ai trecut printr-un eveniment traumatic
– Dacã ai fost victima unui abuz
– Dacã te lupţi cu gânduri intruzive şi obsesive, pe care nu le poţi controla
– Dacã simţi nevoia sã repeţi un anumit ritual (ca de exemplu numãratul)
– Dacã îţi e fricã de singurãtate
– Dacã nu mai gãseşti sensul vieţii
– Dacã suferi din cauza unei disfuncţii sexuale
– Dacã nu gãseşti cauza unor simptome fizice, indiferent câte investigaţii medicale ai fãcut; uneori anxietatea se poate manifesta sub forma unor simptome fizice (somatizãri)
– Dacã te îngrijorezi excesiv sã nu suferi din cauza unei boli
– Dacã nu ştii cum sã îti controlezi furia

 

Cu ce te poate ajuta

– Cunoaşterea propriei persoane
– Gestionarea emoţiilor negative
– Creşterea motivaţiei
– Dezvoltarea unui stil de gândire raţional şi echilibrat
– Adoptarea unor comportamente adaptative şi sãnãtoase
– Creşterea calitãţii vieţii
– Învãţarea unor tehnici de relaxare pentru a face faţã mai bine stresului
– Creşterea încrederii în propria persoanã
– Gestionarea eficientã a evenimentelor negative
– Îmbunãtãţirea imaginii de sine
– Învãţarea tehnicilor de comunicare asertivã
– Gestionarea eficientã a timpului
– Dezvoltarea abilitãţilor de rezolvare de probleme
– Dezvoltarea toleranţei la frustrare
– Creşterea calitãţii somnului
– Îmbunãtãţirea relaţiilor cu ceilalţi
– Dezvoltarea toleranţei faţã de propria persoanã
– Învingerea fricilor
– Dezvoltarea abilitãţilor sociale
– Gestionarea gândurilor intruzive
– Depãşirea unui eveniment traumatic
– Dezvoltarea abilitãţilor de organizare şi planificare
– Acceptarea situaţiilor negative pe care nu le poţi schimba
– Dezvoltarea abilitãţii de a te bucura de prezent

 

Cum se desfãşoarã

Prima şedinţã este o întâlnire introductivã, având rolul de cunoaştere şi stabilire a obiectivelor pe care vei lucra împreunã cu psihoterapeutul, pe parcursul terapiei. Vei vorbi despre tine şi despre dificultãţile pe care le întâmpini. Între şedinţe vei avea anumite exerciţii de efectuat, exerciţii care vor contribui la dezvoltarea abilitãţilor necesare pentru a depãşi situaţiile problematice care te afecteazã.


Ai întrebări? Contactează-ne cu încredere!

Call Now ButtonContactează-ne!